M-am făcut al dracului

Ca aproape în fiecare seară, deschid televizorul şi dau pe Antena3, unde obişnuiesc să urmăresc emisiunea Sinteza Zilei. Sunt şocat şi stupefiat de ceea ce aud... În dezbatere subiectul legat de noile paşapoarte biometrice, care, printre altele, vor conţine un cip şi, atenţie, numărul 666! Nici nu îmi vine să cred ce problemă avem... A dracului treabă, aş putea spune... Preafericitele feţe bisericeşti s-au încruntat, isterizat, băşicat, şifonat etc. la aflarea acestei veşti. Iar domnu' Gâdea, cu tot respectul, nu a găsit subiect mai important pentru dezbatere, motiv pentru care a invitat în platou şi un călugăr. Mai mult, este difuzat şi un un interviu cu o tanti pe numele ei Maica Ecaterina, care ne explică modul în care stau lucrurile. Aşadar, dacă ni se va implanta in corp un cip cu numărul 666, am dat de dracu'! Nu vom mai avea capacitatea de a gândi normal, vom fi influenţaţi de semnul diavolesc, lumea o va lua razna, se va grăbi venirea apocalipsei, nu vom mai ceda locul babelor în autobuz, se va scumpi barilul de petrol, se va accelera procesul de încălzire globală, va dispărea specia guguştiuciulor cu guşă verde, se va anula concertul Maddonei în România şi multe alte astfel de nenorociri se vor abate pe capul omenirii.
Oameni buni, în ce ţară trăim??? Oare chiar există atâta prostie??? Oare avem suficiente spitale de veseli să îi internăm pe toţi? Dacă oamenii aceştia şi-ar da seama de ce boală suferă, în cinci minute s-ar epuiza stocurile de Rudotel din farmacii. În viziunea lor, dacă în loc de numărul satanic am pune pe cip 665, spre exemplu, lucrurile ar sta cu totul altfel, omenirea s-ar civiliza, s-ar ieftini parizerul de soia, leii de mare s-ar înmulţi precum iepurii, Bin Laden ar juca lapte gros cu Obama, Steaua ar câştiga campionatul, iar Gigi Becali ar deveni savant în fizică nucleară.
Mi-e silă să privesc halul de manipulare prin care sunt manevraţi oamenii săraci cu duhul... Pentru cei cu astfel de idei, vin cu următoarele propuneri: să stârpim toate mâţele negre, scuipatul în sân să îl ridicăm la rangul de sport naţional, numărul 13 să îl declarăm interzis, iar pe cei care îl pronunţă măcar să îi declarăm duşmani ai poporului. De asemenea, cine nu umblă cu funia de usturoi agăţată de gât în nopţile cu lună plină să fie arestat pe loc şi condamnat la moarte prin înfometare. Mai am multe idei de genul ăsta, darpână una-alta dau o fugă la farmacie să îmi las rând la Rudotel. Revin...

Soferul de la RAT, chelul şi baba acrobată

Urmează o scenă din peisajul cotidian. Trafic aglomerat, specific orelor de vârf, claxoane, vorbe de duh, mesaje transmise cu degetul mijlociu... Deci nimic anormal... Un autobuz RAT execută un viraj violent la dreapta, pasagerii execută o mişcare neregulată în grup spre stânga, un ochelarist ce seamănă cu mine se lipeşte schimonosindu-se cu mutra de geamul nespălat, o tanti mai în vârstă care nu a mai prins loc pe scaun face o jumătate de piruetă cu dublu tulup şi aterizare cu capul în taxatorul de bilete. Autobuzul taie două benzi, şoferul nu are nici o treabă cu oglinzile retrovizoare, îi ia faţa (la figurat) unui chelios care conducea un Golf tunat, ăsta vine în paralel cu autobuzul şi îi transmite ceva pe cale bucală domnului cu pulover de lână şi bască ce învârte de covrigul uriaş. Nea şoferul de la RAT face o schemă cu măgăoaia plină de cetăţeni şi se dă la Golful tunat, ca şi cum ar vrea să se urce pe el, iar lumea face aceleaşi mişcări descrise mai sus, dar în cealaltă direcţie. Excepţie face doamna în vârstă, care ratează de data asta aterizarea cu capul în taxator, însă prinde totuşi un cot în ochi de la un alt cetăţean. Chelul face o eschivă şi mai derutează câţiva participanţi la trafic. Hopa, vine semaforul. E roşu în toate direcţiile. Roşie e şi chelia posesorului de Golf, care se dă jos din maşină şi se îndreaptă spre uşa din faţă a autobuzului. Bate civilizat cu pumnul în geam. Şoferul cu bască, aparent politicos, deschide. Urmează o serie de mesaje transmise de către chel familiei domnului de la RAT. Nu ratează pe nimeni, ba chiar îi spune ceva şi de cei plecaţi dintre noi. Cred că la mama şoferului ţine cel mai mult, pentru că ei îi sunt adresate cele mai multe mesaje. Printre cuvintele pline de sentimente profunde ce se revarsă din gura chelului cu un debit precum cel al Dunării la Porţile de Fier îşi face loc un scuipat cam cât o balegă de viţel, care îşi ratează însă ţinta şi se împrăştie în mai multe direcţii. O parte atârnă de cozorocul băştii domnului şofer, în timp ce doamna în vârstă pe care deja o cunoaşteţi se şterge tacticos pe obraz cu mâneca de la palton. Impresionat de acest gest, şoferul de la RAT dă cu basca de bord, flegma sare pe parbriz, omul pune mâna pe un levier aşezat strategic lângă scaun şi, cu burta revărsându-i-se peste cureaua de vinilin porneşte să-i arate puţină recunoştinţă chelului. Între timp, semaforul se face verde pentru direcţia înainte, iar un cor de claxoane porneşte instantaneu. Plin de curaj, chelul se dă câţiva paşi înapoi, sare în maşină şi calcă acceleraţia, nu înainte de a mai transmite ceva mamei şoferului de autobuz. Mânuitorul de levier se întoarce tacticos în cabină, îşi pune unealta la loc şi basca pe cap.
Atenţie, se închid uşile! Urmează un alt viraj, la stânga, cu răstogolire pe partea draptă! Doamna în vârstă îşi face o cruce, se prinde cu ambele mâini de o bară şi închide ochii...

Dorelul cu caşchetă şi presa tsunami

Mi-ar plăcea să pot avea respect faţă de poliţişti, mai exact pentru instituţia pe care o reprezintă. Să ne înţelegem, nu am nimic cu oamenii ăştia... Dar am ceva cu felul în care se întamplă lucrurile în ţara asta din ce în ce mai maronie, iar astăzi o să mă iau de miliţişti şi în special de cei care se dau drept super poliţişti, super inteligenţi, mega potenţi având în vedere condiţiile în care sunt instruiţi şi echipamentul din dotare. Aşa zic ei... Eu zic altceva. Eu zic că nivelul lor de pregătire este comparabil cu coeficientul de inteligenţă al unui hamster aflat în moarte clinică. În ultima vreme am constatat că ziariştii sunt mai poliţişti decât poliţiştii, iar miliţienii moderni mai ziarişti decât „presarii”. Poliţiştii dau explicaţii şi fac analize pe toate posturile de televiziune, iar jurnaliştii fac anchete şi oferă soluţii. Cam aşa merg lucrurile în ţara asta de ciocolată cu 90 la suta cacao. Acum, că tot pleacă cei de la Kraft, propun să facem o nouă fabrică în care să producem ciocolată cu rahat. Ce Poiana cu lapte sau cu alune şi stafide, ciocolata cu rahat ne-ar reprezenta la cel mai înalt nivel.
Întorcându-mă la miliţişti, sunt multe lucruri care mă determină să fiu atât de revoltat. De fapt nu revoltat, că şi aşa nu se va schimba nimic, mai degrabă scârbit, plin de lehamite. M-am săturat să moară cineva pentru a fi răscolită ţara în căutarea unui suspect cu care să se închidă gura presei, iar cei care ocupă fotolii calde şi catifelate să ne servească pe tarabă o oaie neagră îmbrăcată în haine de ţap ispăşitor. Câte un gorbunov fugit din puşcărie după ce i-a făcut cu ochiul bolnav unui judecător cu suflet mare şi buzunare pe măsură... De fiecare dată ni se serveşte aceeaşi ciorbă reîncălzită, se caută scuze atât timp cât presa şi opinia publică fac valuri, după care totul se stinge şi aşteptăm următoarea crimă, următorul jaf armat, următorul par în cap. Şi vine rândul unei alte oi, că turma e mare...
Luând în discuţie ultimul jaf armat de la Braşov (şi îmi cer scuze că trebuie să fac şi eu referire la subiectul ăsta deja mult prea discutat), păi dacă miliţienii aveau o pregătire aşa cum scrie la carte, dacă se acţiona după nişte reguli elementare şi în baza unor chestiuni DINAINTE puse la punct, păi perimetrul în care s-a petrecut nefericitul incident ar fi trebuit înconjurat de miliţişti, jandarmi, comunitari şi alţi băieţi cu uniforme şi cagule la nici cinci minute după anunţarea evenimentului. Că doar Braşovul nu e de dimensiunile New York-ului... Dar atât timp cât purtătorul de caşchetă pe varful capului stă zece minute şi se scarpină sub cozoroc gândindu-se cam ce ar trebui să facă, aşa vor sta lucrurile multă vreme de acum încolo.
Aud la ştiri o chestie care, deşi e gravă, îmi stârneşte amuzamentul. În nu ştiu ce oraş, parcă în Calafat, un individ a jefuit o sală de jocuri înarmat cu un spray paralizant şi o şurubelniţă. Pe ecranul tv-ului scrie mare: „Jaf armat la Calafat”. Până să îmi dau seama care e faza de fapt, îmi imaginez că vreun scelerat adat buzna acolo cu o bazooka împrumutată de la Ciorogârla, a împuşcat vreo doi gambleri care îşi jucau ajutorul de şomaj la ruletă sau la păcănele, a luat fisele din casa de marcat şi două pachete de ţigări şi s-a făcut nevăzut. Până la urmă aflu că în loc de bazooka era o şurubelniţă, probabil în cruce (asta ne vor spune miliţiştii în urma anchetei). Aici şi presa exagerează fantastic... Mâine-poimâine o să vad la tv o vânzătoare din piaţa Dacia dând declaraţii în exclusivitate pe un post de televiziune: „Maică, a venit la mine şi m-a ameninţat că îmi dă în cap cu cheile de la Dacie dacă nu ii dau toţi banii din şorţ. A sărit în ajutor domnul de la taraba cu pepeni (n.a. - ce va fi ridicat la rangul de „eroul din Dacia”), dar nenorocitul l-a lovit cu brelocul peste faţă, el a căzut secerat, iar criminalul a luat toţi morcovii de pe tarabă şi s-a făcut nevăzut”. A doua zi, miliţienii vor aduce în faţa presei un urmărit general ieşit din puşcărie pentru a se trata de acnee la un salon de înfrumuseţare, suspectat că i-ar plăcea soteul de morcovi...