joi, 30 octombrie 2008

Dorel îşi caută perechea!

Mi-a venit o idee. Dorel ar trebui să fie un brand naţional, să îl transformăm în imaginea acestei ţări de cacao. Dar, ca să nu se plictisească, el trebuie să aibă acasă o nevastă cel puţin la fel de celebră, care să-i rupă mufa când vine matol, duhnind a rachiu de sfeclă. Aşadar, am afişat pe blog un sondaj pentru a-i găsi un nume perechii lui Dorel. Vă invit să votaţi! Premiu - o carpeta cu "Răpirea din Serai"!

miercuri, 29 octombrie 2008

Ma gandesc la ea... non stop



Fotografia asta am făcut-o în Sibiu, oraș care are, evident, dorelii lui. Băi frate, ce dovadă mai clară de iubire profundă există pe lumea asta? Cred că băiatul ăsta și-a dat pe spate consoarta cu o asemenea găselniță. Păi îți dai seama cum i s-au înmuiat ăleia gladiolele, i s-au întărit sfârcurile și i s-au fleșcăit jolidonii când a văzut mesajul pe buticul dorelului?

marți, 28 octombrie 2008

luni, 27 octombrie 2008

Duhovnicesti

Prin natura uneia dintre activitatile mele, cea de fotograf la NBC-uri (nunti, botezuri, cumetrii), am ajuns sa imi intaresc conceptiile deja formate despre popii din Romania. Nu voi da detalii aici despre ceea ce cred eu sau nu cu privire la preoti, diaconi, arhimandriti si mult prea exagerati de fericiti, insa va voi povesti cateva chestiuni cel putin dragute, avand drept protagonisti purtatori de sutana si buzunare largi.

Povestea 1 - Nasu' plateste!

Locatia - Racadau, la o biserica la care slujeste un mancator de bulz (ca sa nu zic branean, prietenii stiu de ce...). Zice-se ca branenii (n-a c-am zis-o) ar fi ceva pui de scotieni. Adica stau bine la tabla adunarii, nu si la cea a impartirii. Popa din Racadau era sa ma faca sa ma revolt asupra celor ce ii fac pe braneni zgarciti. La sfarsitul unei cununii religioase, parintele, plin de generozitate si cu o evlavie ce i-ar fi facut gelosi pe toti sfintii din calendarul ortodox, le ofera tinerilor casatoriti o punguta personalizata cu hramul bisericii, in care a introdus in prealabil o carte de rugaciuni, un pliant si o Biblie. Mirii, emotionati de darnicia parintelui si de televizorul cu plasma din curtea bisericii, plini de recunostinta, ii multumesc braneanului sarutandu-i mana darnica. Pana si eu sunt magulit de gestul parintelui si ii dau coate colegului meu cameraman. Nu apucam sa il laudam prea mult pe nenea cu sutana, ca acesta ii roaga pe miri sa semneze intr-un catastif ca au primit darurile, iar pe nas il indruma catre casierie sa achite contravaloarea Bibliei, vreo 50 de lei, evident noi. Luat prin surprindere, nasul n-a mai avut puterea nici macar sa-i multumeasca parintelui si sa-i transmita vorbele pline de duh ce ii stateau pe varful limbii. Mai lipsea o nota de plata la final: 4 piscoturi- 10 lei, 1 pahar de vin - 5 lei, tamaie - 5 lei, lumanari - 10 lei. Total 30 lei. Plus 10 la suta bacsis.

Povestea 2 - Sf. Amnezie (cu accent pe primul e)

La o alta nunta, la o alta biserica, atunci cand a venit faza cu Isaia dantuieste, ii aliniaza popa pe toti si ii invita sa dea turele de rigoare. Dupa vreo doua invarteli, mireasa se opreste brusc, incepe sa se schimonoseasca mai ceva ca la o exorcizare, si dupa cateva grimase care au bulversat asistenta, pufneste intr-un ras isteric. Si dau si razi, cu lacrimi, muci, tot tacamul... Lumea se uita ca la zoo, nimeni nu intelegea ce se intampla. Dupa vreo 5 minute, timp in care mireasa si-a muscat buzele, degetele si ce mai avea la indemana pentru a se putea opri din ras, ceremonia a continuat. Misterul a fost elucidat dupa cununie. Dupa cea de-a doua tura, popa s-a intors catre mireasa si a intrebat-o soptit: "cate ture am facut?".

Cuvant inainte si inapoi

"Roooteeeesti si dai cu ascutitul!". "Da-te ba, ca iei vopseaua!". "Dorele, ne miscam si noi mai cu talent?". "Hai ba, ca pana termina asta inchide la non-stop". Va suna cunoscut? Exact! E vorba de seria aia de reclame la o posirca cu aroma de cognac. Un fel de alcool dublu rafinat cu zahar ars de care facea bunica-mea sa le dea de baut zugravilor inainte sa traga dungi pe pereti, sa nu le tremure mana. Dar nu, Dorel asta nu e doar vedeta tv. El apare peste tot. Il intalnesti zilnic pe strada, in piata, la chioscul de ziare, la coada la loto, in statia de autobuz, in autobuz (cu ecuson de controlor in piept), la volanul autobuzului, in biroul presedintelui de asociatie de bloc, in carciuma, la biserica, la stirile de la ora 5... Dorel e peste tot. Cel mai bun prieten al lui e Gogu, cu care joaca table in fata blocului, care il ajuta sa isi schimbe garnitura de chiulasa la Dacia 1310 cumparata din banii primiti drept salarii compensatorii cand a plecat din fabrica. Gogu e vecinul ala bun la toate, cu vaselina sub unghii si ghiul cu semnul Mercedes, cu burta peste care sta mulat un maiou gaurit si patat cu zeama de varza. Toti avem in bloc (in cazul in care esti ghinionist ca si mine si nu stai la casa) cel putin un cuplu Dorel si Gogu. Pe ei ii injuri duminica dimineata, cand din difuzoarele televizorului pe care e asezat ca un trofeu un peste de sticla, avand dedesubt un mileu cumparat de la Sovata in luna de miere, rasuna vocea suava a unui rapsod de pe Etno TV.
Pe blogul asta mi-am propus sa va prezint intamplari traite si lucruri patite de mine in aceasta tara din ce in ce mai exotica, in care eu am refuzat sa urmez spiritul generatiei mele de a-si gasi implinirea financiara pe vasele de croaziera, pe tarlalele de capsuni ale Spaniei sau punand faianta in budele macaronarilor. Aceste frustrari personale fiind scoase la iveala, va invit sa parcurgeti istorioarele de pe acest blog al celui care si-a propus sa ramana ultimul aici pentru a stinge lumina. Adica eu...