Electorale

Nu mai e mult până ce se va încheia toată mascarada legată de alegerile parlamentare, așa că îl vom putea aștepta liniștiți pe Moș NECULAIE sau NECULOIU, iar apoi, și mai liniștiți, pe Moș CRĂCIUN. Din câte am observat până acum, românul se vinde ieftin ca BRAGA în campanie, promițând că își dă votul chiar și pentru o cinzeacă de țuică de PRUNARIU. DANU mă așteptam la altceva... Că ADAMblagit clasa politică, știam asta de multă vreme. Oricum, STAICU minte, pardon, stai cuminte, sunt convins că la vot se vor prezenta MAXIM 30 %. Degeaba scriem noi pe bloguri, că situația nu se schimbă cu nimic. E ca și cum am căra apă cu CIUREA. Dar așa a fost tot timpul: câinii latră, RUSU cântă, ursul trece. Prostimea votează, ei se duc în Parlament să facă tot felul de GHIȘEfturi. Pe ulițele de la țară, pline de gropi, de îți sare BUKȘA când treci cu mașina, în loc de tractoare vezi câte un car cu boi, ca în tabloul lui GRIGORESCU. Sunt drumuri comunale pe unde dacă vrei să treci nu poți fără CISMARU de PESCARU, așa băltoace mari găsești. Și toate astea se întâmplă în timp ce autoritățile locale se scarpină în BĂRBUȚI.
Așa că nu ne mai rămâne decât să așteptăm seara de 30 noiembrie, când vom primi VEȘTEA cea mare...
P.S. - Ceva similar găsiți și aici.

Fotbal Made in China

Am răsuflat ușurat! Se poate și mai rău decât în Liga I! Watch this!

Refulări subiective

Când mi-am propus să deschid acest blog m-am gândit să nu scriu nimic despre politica asta maronie din țara noastră de cacao. M-am abținut eu cât am putut, dar cică nu e bine să ții în tine, așa că a sosit clipa refulării. NU MAI SUPORT!!! Așadar, să purcedem...
Pentru că ne aflăm încă în campanie electorală (de astă dată chiar oficial), am subiecte cu duiumul. Probabil că o să înceapă unii și alții să scuipe p-acilea, să o dea în sus și în jos cu deontologia, cu moralitatea, acuzându-mă de faptul că slujesc un anume partid... Așa că, dedicație specială pentru toți anonimii care se vor întrece să-și înșire pe aici flegmele portocalii, galbene sau ce culoare vor mai avea! AUTODENUNȚ: subsemnatul colaborează cu PSD! Da este adevărat, sunt angajat cu acte în regulă. În acest moment lucrez pentru acest partid, așa cum în urmă cu patru ani am lucrat pentru Partidul Democrat, pe bani, fără alte implicații. NU AM FOST ȘI NU SUNT MEMBRU DE PARTID! Având în vedere cele scrise mai sus, îmi asum subiectivitatea pentru tot ceea ce voi exprima în continuare.
Asemeni multor brașoveni, am început să nu mai suport culoarea portocalie. Știu că subiectul a fost mult discutat în ultima vreme, dar simt și eu nevoia să explodez. Mi se încrețește pielea capului, mi se face părul măciucă, mi se strepezesc dinții când văd atâta portocaliu prin Brașov. Autobuze, panouri publicitare, coșuri de gunoi, centrale de cartier, mașini de la firma Vectra - totul e portocaliu. Până și hartia igienică din baia garsonierei mele este portocalie, dar măcar aia îmi este de un real folos și o utilizez cu maximă satisfacție.
Un bun prieten, necolorat politic, dar și el plin de scârbă față de tot ceea ce se întâmplă în oraș, îmi povestea zilele trecute cum în ultima săptămână de campanie tot ce înseamnă spații publicitare de pe domeniul public, indiferent de firma care le administrează, se vor colora în portocaliu. Și asta pentru că așa a ordonat Cel Al Cărui Nume Nu Trebuie Rostit. Mai vreți să pupați contracte pe viitor cu Primăria? Executaaaarea! Nu contează că firmele respective au contracte în derulare cu diverși clienți (care, fie vorba între noi și tot satul, habar nu au că dau bani pentru a-și face reclamă, iar în schimb, pe locațiile închiriate apar mutrele postolachilor, andronachilor, neculailor și al altor doreli portocalii)... În concluzie, afișajul portocaliu se pune cu japca. Îți propun un simplu exercițiu: alege o stradă principală din Brașov, așează-te într-un punct, execută o rotire completă și dacă nu vezi cel puțin un panou portocaliu, înseamnă că ai ieșit din Brașov sau ești daltonist.
P.S. - Oare în cât timp echipamentul de joc al FC Brașov va fi schimbat din galben-negru în portocaliu? Temă pentru acasă, domnule Neculaie! Păi se poate să jucați în galben, culoarea concurenței? Jap-jap, două palme!
Va urma....

And the winner is...

Da, m-am întors odată cu încheierea votului la care v-am provocat pentru a mă lamuri cum ar trebui să o cheme pe consoarta lui Dorel. Prezenţa la vot a fost similară cu ceea ce va fi pe 30 noiembrie la alegerile parlamentare. Adică slabă. Dar la ce să mă aştept de la un blog aproape nou? Aşadar... avem balotaj, Tanţa vs. Congruela. Motiv pentru care eu decid. Să fie... Congruela sau, aşa cum spunea colegu' Eftimie, „Congruela rullzzz!!!”. Aşa să-i rămînă numele! Iar premiul, carpeta cu „Răpirea din Serai”, mi-l acord mie. Contestaţii se pot depune pană ieri, la ora 14.00.
Celor care au votat le mulţumesc, celorlalţi nu.

Dorel îşi caută perechea!

Mi-a venit o idee. Dorel ar trebui să fie un brand naţional, să îl transformăm în imaginea acestei ţări de cacao. Dar, ca să nu se plictisească, el trebuie să aibă acasă o nevastă cel puţin la fel de celebră, care să-i rupă mufa când vine matol, duhnind a rachiu de sfeclă. Aşadar, am afişat pe blog un sondaj pentru a-i găsi un nume perechii lui Dorel. Vă invit să votaţi! Premiu - o carpeta cu "Răpirea din Serai"!

Ma gandesc la ea... non stop

Fotografia asta am făcut-o în Sibiu, oraș care are, evident, dorelii lui. Băi frate, ce dovadă mai clară de iubire profundă există pe lumea asta? Cred că băiatul ăsta și-a dat pe spate consoarta cu o asemenea găselniță. Păi îți dai seama cum i s-au înmuiat ăleia gladiolele, i s-au întărit sfârcurile și i s-au fleșcăit jolidonii când a văzut mesajul pe buticul dorelului?

Tara lu' Dorel in imagini

Duhovnicesti

Prin natura uneia dintre activitatile mele, cea de fotograf la NBC-uri (nunti, botezuri, cumetrii), am ajuns sa imi intaresc conceptiile deja formate despre popii din Romania. Nu voi da detalii aici despre ceea ce cred eu sau nu cu privire la preoti, diaconi, arhimandriti si mult prea exagerati de fericiti, insa va voi povesti cateva chestiuni cel putin dragute, avand drept protagonisti purtatori de sutana si buzunare largi.

Povestea 1 - Nasu' plateste!

Locatia - Racadau, la o biserica la care slujeste un mancator de bulz (ca sa nu zic branean, prietenii stiu de ce...). Zice-se ca branenii (n-a c-am zis-o) ar fi ceva pui de scotieni. Adica stau bine la tabla adunarii, nu si la cea a impartirii. Popa din Racadau era sa ma faca sa ma revolt asupra celor ce ii fac pe braneni zgarciti. La sfarsitul unei cununii religioase, parintele, plin de generozitate si cu o evlavie ce i-ar fi facut gelosi pe toti sfintii din calendarul ortodox, le ofera tinerilor casatoriti o punguta personalizata cu hramul bisericii, in care a introdus in prealabil o carte de rugaciuni, un pliant si o Biblie. Mirii, emotionati de darnicia parintelui si de televizorul cu plasma din curtea bisericii, plini de recunostinta, ii multumesc braneanului sarutandu-i mana darnica. Pana si eu sunt magulit de gestul parintelui si ii dau coate colegului meu cameraman. Nu apucam sa il laudam prea mult pe nenea cu sutana, ca acesta ii roaga pe miri sa semneze intr-un catastif ca au primit darurile, iar pe nas il indruma catre casierie sa achite contravaloarea Bibliei, vreo 50 de lei, evident noi. Luat prin surprindere, nasul n-a mai avut puterea nici macar sa-i multumeasca parintelui si sa-i transmita vorbele pline de duh ce ii stateau pe varful limbii. Mai lipsea o nota de plata la final: 4 piscoturi- 10 lei, 1 pahar de vin - 5 lei, tamaie - 5 lei, lumanari - 10 lei. Total 30 lei. Plus 10 la suta bacsis.

Povestea 2 - Sf. Amnezie (cu accent pe primul e)

La o alta nunta, la o alta biserica, atunci cand a venit faza cu Isaia dantuieste, ii aliniaza popa pe toti si ii invita sa dea turele de rigoare. Dupa vreo doua invarteli, mireasa se opreste brusc, incepe sa se schimonoseasca mai ceva ca la o exorcizare, si dupa cateva grimase care au bulversat asistenta, pufneste intr-un ras isteric. Si dau si razi, cu lacrimi, muci, tot tacamul... Lumea se uita ca la zoo, nimeni nu intelegea ce se intampla. Dupa vreo 5 minute, timp in care mireasa si-a muscat buzele, degetele si ce mai avea la indemana pentru a se putea opri din ras, ceremonia a continuat. Misterul a fost elucidat dupa cununie. Dupa cea de-a doua tura, popa s-a intors catre mireasa si a intrebat-o soptit: "cate ture am facut?".

Cuvant inainte si inapoi

"Roooteeeesti si dai cu ascutitul!". "Da-te ba, ca iei vopseaua!". "Dorele, ne miscam si noi mai cu talent?". "Hai ba, ca pana termina asta inchide la non-stop". Va suna cunoscut? Exact! E vorba de seria aia de reclame la o posirca cu aroma de cognac. Un fel de alcool dublu rafinat cu zahar ars de care facea bunica-mea sa le dea de baut zugravilor inainte sa traga dungi pe pereti, sa nu le tremure mana. Dar nu, Dorel asta nu e doar vedeta tv. El apare peste tot. Il intalnesti zilnic pe strada, in piata, la chioscul de ziare, la coada la loto, in statia de autobuz, in autobuz (cu ecuson de controlor in piept), la volanul autobuzului, in biroul presedintelui de asociatie de bloc, in carciuma, la biserica, la stirile de la ora 5... Dorel e peste tot. Cel mai bun prieten al lui e Gogu, cu care joaca table in fata blocului, care il ajuta sa isi schimbe garnitura de chiulasa la Dacia 1310 cumparata din banii primiti drept salarii compensatorii cand a plecat din fabrica. Gogu e vecinul ala bun la toate, cu vaselina sub unghii si ghiul cu semnul Mercedes, cu burta peste care sta mulat un maiou gaurit si patat cu zeama de varza. Toti avem in bloc (in cazul in care esti ghinionist ca si mine si nu stai la casa) cel putin un cuplu Dorel si Gogu. Pe ei ii injuri duminica dimineata, cand din difuzoarele televizorului pe care e asezat ca un trofeu un peste de sticla, avand dedesubt un mileu cumparat de la Sovata in luna de miere, rasuna vocea suava a unui rapsod de pe Etno TV.
Pe blogul asta mi-am propus sa va prezint intamplari traite si lucruri patite de mine in aceasta tara din ce in ce mai exotica, in care eu am refuzat sa urmez spiritul generatiei mele de a-si gasi implinirea financiara pe vasele de croaziera, pe tarlalele de capsuni ale Spaniei sau punand faianta in budele macaronarilor. Aceste frustrari personale fiind scoase la iveala, va invit sa parcurgeti istorioarele de pe acest blog al celui care si-a propus sa ramana ultimul aici pentru a stinge lumina. Adica eu...