Cuvant inainte si inapoi

"Roooteeeesti si dai cu ascutitul!". "Da-te ba, ca iei vopseaua!". "Dorele, ne miscam si noi mai cu talent?". "Hai ba, ca pana termina asta inchide la non-stop". Va suna cunoscut? Exact! E vorba de seria aia de reclame la o posirca cu aroma de cognac. Un fel de alcool dublu rafinat cu zahar ars de care facea bunica-mea sa le dea de baut zugravilor inainte sa traga dungi pe pereti, sa nu le tremure mana. Dar nu, Dorel asta nu e doar vedeta tv. El apare peste tot. Il intalnesti zilnic pe strada, in piata, la chioscul de ziare, la coada la loto, in statia de autobuz, in autobuz (cu ecuson de controlor in piept), la volanul autobuzului, in biroul presedintelui de asociatie de bloc, in carciuma, la biserica, la stirile de la ora 5... Dorel e peste tot. Cel mai bun prieten al lui e Gogu, cu care joaca table in fata blocului, care il ajuta sa isi schimbe garnitura de chiulasa la Dacia 1310 cumparata din banii primiti drept salarii compensatorii cand a plecat din fabrica. Gogu e vecinul ala bun la toate, cu vaselina sub unghii si ghiul cu semnul Mercedes, cu burta peste care sta mulat un maiou gaurit si patat cu zeama de varza. Toti avem in bloc (in cazul in care esti ghinionist ca si mine si nu stai la casa) cel putin un cuplu Dorel si Gogu. Pe ei ii injuri duminica dimineata, cand din difuzoarele televizorului pe care e asezat ca un trofeu un peste de sticla, avand dedesubt un mileu cumparat de la Sovata in luna de miere, rasuna vocea suava a unui rapsod de pe Etno TV.
Pe blogul asta mi-am propus sa va prezint intamplari traite si lucruri patite de mine in aceasta tara din ce in ce mai exotica, in care eu am refuzat sa urmez spiritul generatiei mele de a-si gasi implinirea financiara pe vasele de croaziera, pe tarlalele de capsuni ale Spaniei sau punand faianta in budele macaronarilor. Aceste frustrari personale fiind scoase la iveala, va invit sa parcurgeti istorioarele de pe acest blog al celui care si-a propus sa ramana ultimul aici pentru a stinge lumina. Adica eu...